CEDO asigură statelor posibilitatea apărării moralei publice

Mai 15, 2013

Statele membre au dreptul să dispună interzicerea unor manifestări homosexuale!

Cazul Dudgeon contra Marii Britanii vizează unele aspecte ale felului cum trebuie să se raporteze statul la manifestările homosexualilor. Curtea a statuat mai multe principii în hotărârea dată, importante și pentru Republica Moldova, așa cum ne aflăm în prag o nouă tentativă de organizare a paradei LGBT. 

Domnul Dudgeon este homosexual conștient de la vârsta de 14 ani și a încercat în mai multe rânduri să ceară micșorarea vârstei de consimțământ pentru raporturi sexuale, inclusiv a celor dintre homosexuali, sub limita de 21 ani.

La 21 ianuarie 1976, poliția a venit la domiciliul dlui Dugeon să execute un mandat în baza încălcării legislației privind drogurile (1971). În timpul efectuării percheziției o cantitate de canabis a fost găsită, care a condus spre o altă persoană implicată în aceeași infracțiune. Totodată, în timpul percheziției au fost găsite și confiscate niște foi personale, care includeau corespondență și agenda personală a dlui Dudgeon, ce conțineau descrise activități homosexuale. Dlui Dudgeon i s-a cerut să meargă la poliție unde a fost interogat aproximativ 4 ore și jumătate, în baza acelor hârtii despre viața sa sexuală. Investigațiile făcute de poliție au fost transmise Directorului departamentului urmări penale publice cu scopul de a începe proces penal în legătură cu infracțiune de indecență brută între bărbați, care sancționa cu 10 ani de închisoare relațiile sexuale dintre bărbați și alte categorii de relații. (Art. 61, 62 Actul din 1861)

Directorul, consultându-se cu Procurorul General, a decis că nu va fi în interesul public să fie pornit procesul. Astfel, dl Dudgeon a fost informat despre acest fapt în februarie 1977 și i s-au returnat hârtiile personale, cu notații făcute pe ele.

Reclamantul Dudgeon s-a plâns de forța legii din Iralanda de Nord care incriminează fapte ce țin de comportamentul homosexual și că a avut de suferit frică, durere și stres provocate de însăși existența legii în cauză, inclusiv frică, hărțuire și șantaj. De asemenea a invocat încălcare articolului 8 ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, pentru că în timpul percheziției i s-au confiscat acele foi care nu i s-au întors timp de mai mult de un an și pentru faptul că a fost interogat de poliție despre activitatea sa sexuală.

 Articolul 8 al CEDO prevede următoarele:

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private  şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admisă ingerenţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege  şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a  ţării, apărarea ordinii  şi revenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

În Hotărâre Curtea a subliniat faptul că în aspecte ale climatului moral în materia sexualității, autoritățile naționale pot avea legitimitatea de a își exercita libertatea de acțiune în sensul limitării manifestării lor. În același caz, Curtea mai arată că este legitim ca unul din scopurile legislației să fie acela de a oferi protecție pentru membrii vulnerabili ai societății  așa cum sunt tinerii, cu privire la consecințele practicilor homosexuale.

Astfel, protecția drepturilor și libertăților celorlalți, exercitată în sensul protejării intereselor cu privire la morala publică și bunăstarea persoanelor ori anumitor clase de indivizi care necesită o protecție specială sub motive ca: lipsa de maturitate sau de experiență, dizabilități mintale sau stări de dependență, oferă legitimitate statelor naționale de a oferi legi care reglementează și conferă un cadru restrictiv pentru desfășurarea anumitor activități ce aduc atingere moralei publice.

Această afirmație a Curții ajută foarte mult autoritățile naționale să interpreteze și să protejeze categoria de moralitate publică, care este una foarte importantă și prevăzută atât de legea națională, cât și de alte tratate internaționale, așa ca:

 Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice(1976, ratificat de Republica Moldova la 26.04.1993), art.21

 “Dreptul la întrunire pașnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricțiilor conforme cu legea și necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, al securității publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile și libertățile altora.”

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale(1950, intrat în vigoare pentru RM din 01.02.1998), art.11

“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere[…]

 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratic, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertățior altora.[…]”

Legea privind întrunirile, la secțiunea “Întrunirile interzise”, art.8

“sunt interzise întrunirile prin care se urmărește […] încălcarea moralității publice, a drepturilor și libertățior altor persoane.”

Faptul că anumite măsuri similare nu sunt considerate necesare în alte state membre ale Consiliului Europei nu înseamnă că acestea nu pot fi necesare în statul în cauză, întrucât cerințele morale și sociale sunt diferite, iar autoritățile guvernante trebuie să țină cont de ele. Aceste cerințe se pot exprima inclusiv printr-o opoziție puternică, izvorâtă dintr-o convingere împărtășită de un număr mare de membri responsabili ai comunității, opoziție ce poate reflecta o reprezentare a cerințelor de morală și a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale. (par.57 al Hotărârii) Un exemplu pertinent este interzicerea manifestărilor publice a homosexualilor și lesbienelor la Chișinău, în urma opoziției vehemente a cetățenilor indignați.

Chiar şi în cazul în care este vorba de acelaşi stat, aşa cum este situaţia Irlandei de Nord, membră a Marii Britanii (în cazul Dudgeon la care se face referire), atunci cînd întîlnim comunităţi culturale diferite, pot exista şi cerinţe morale şi sociale diferite, de care autorităţile guvernante vor ţine cont.

Par. 56 impune obligativitatea interpretării restrângerilor făcute de stat în contextul societății respective, pentru a determina dacă s-a adus sau nu atingere moralei publice.

De multe ori am întâlnit contraargumentul cum că moralitatea este o noțiune relativă și cine stabilește ce este moral? De vreme ce este o categorie apărată de mai multe legi naționale, precum și de tratate internaționale, nu putem spune că este lipsită de conținut, iar importanța acesteia a fost confirmată și prin această hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este evident din explicațiile Curții că titularul moralității publice este societatea.

Când s-a încercat organizarea manifestațiilor LGBT, populația a intervenit de fiecare dată nemulțumită cerând interzicerea lor, pentru că au fost intimidați prin astfel de acțiuni, fiecare gândindu-se și la copiii lor, care pot fi martori ai paradelor, fie de la ecranele televizorului, fie din stradă.

Când a fost propus în 2008 proiectul dat de lege anti-discriminare au fost înaintate în Parlament 100000 de semnături din partea populației care cereau neaprobarea acestui proiect de lege. Astfel de reacții de nemulțumire din partea societății arată foarte clar că paradele gay și fenomenul homosexualității sunt în afara cadrului moralității publice în Republica Moldova și reprezintă o lovitură adusă acesteia.

Anunțuri

Vom plăti homosexualilor 11000 EURO

Iunie 25, 2012

CEDO a condamnat Republica Moldova pentru că nu a permis paradele homosexuale

Curtea Europeană a Drepturilor (CEDO) a condamnat Republica Moldova pentru că a interzis organizaţiei „Gender Doc-M” să desfăşurare, în anul 2005, o paradă a persoanelor cu orientare sexuală netradiţională.

Potrivit unui comunicat de presă al asociației Juriştii pentru Drepturile Omului, în 2005, „Gender Doc-M” a solicitat Consiliului municipal Chişinău (CMC) eliberarea unei autorizaţii pentru a desfăşura o demonstraţie paşnică în faţa Parlamentului cu scopul de a încuraja adoptarea legilor care ar proteja minorităţile sexuale împotriva discriminării. CMC a respins cererea pe motiv că demonstraţia ar fi neîntemeiată, deoarece o lege privind protecţia minorităţilor sexuale a fost deja adoptată. Atunci asociaţia a contestat decizia Primăriei, iar Curtea de Apel Chişinău a admis cererea părţii reclamante şi a anulat decizia autorităţii locale.

Primăria Chişinău a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, invocând că a primit mai multe solicitări din partea unor persoane fizice şi asociaţii care erau vehement împotriva autorizării acestei întruniri. Peste câteva luni, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul depus de Primărie, casând decizia Curţii de Apel Chişinău.

Astfel, „Gender Doc-M” s-a adresat la CEDO, unde a acuzat violarea dreptului la întrunire paşnică. Asociaţia s-a mai plâns că a fost discriminată pe motiv că a promovat interesele comunităţii gay din Moldova. CEDO a constatat violarea Articolului 11 (Libertatea de întrunire şi de asociere), Articolul 14 (Interzicerea discriminării). Astfel, Moldova va achita în favoarea „Gender Doc-M” 860 de euro despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat, 7250 de euro pentru prejudicii morale şi 2900 de euro pentru costuri şi cheltuieli.

Agentul Guvernamental la CEDO a argumentat foarte slab

În procedurile în faţa Curţii Europene, Guvernul, în principal, s-a referit la constatările instanţelor naţionale şi a reiterat că impedimentele desfăşurării demonstraţiei planificate au fost unele legale şi proporţionale în raport cu riscurile care ar putea apărea în eventualitatea desfăşurării unei asemenea întruniri. Mai mult, Guvernul a considerat precum că refuzul în autorizarea demonstraţiei şi, ulterior, refuzul instanţelor de a admite contestaţiile organizaţiei reclamante, nu ar fi fost unul discriminatoriu pe motive indicate de organizaţia reclamantă. Guvernul a menţionat, că avînd în vedere o jurisprudenţă bine definită a Curţii Europene în cauzele anterioare versus Moldova, o încălcare a drepturilor organizaţiei reclamante la libertatea de întruniri a avut loc şi doar acest lucru deja dovedeşte faptul că interdicţia nu a fost una discriminatorie avînd în vedere că exista, cu părere de rău, o atitudine generală a autorităţilor la moment de a pune impedimente nejustificate şi altora în exercitarea dreptului la libera întrunire (a se vedea Hyde Park 1, 2, 3, 4 v. Moldova, Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova şi Roşca, Secăreanu şi alţii v. Moldova). Cu alte cuvinte, avînd în vedere că o serie de reclamanţi şi organizaţii au fost împiedicate de autorităţi de a se manifesta liber într-o întrunire, în prezenta speţă potrivit opiniei Guvernului, nu putea fi vorba despre un tratament discriminatoriu în privinţa organizaţiei reclamante avînd în vedere că interdicţia întrunirii acesteia s-a înscris în cadrul general al interdicţiilor şi nicidecum nu a avut vre-o tangenţă cu motivele de discriminare bazate pe orientare sexuală sau de altă natură.

Guvernul trebuia să argumenteze de ce aceste parade contravin moralității publice din Republica Moldova și să facă trimitere la cazul Dudgeon contra Marii Britanii. Pentru cu ocazia soluționării acestui caz, Curtea a subliniat faptul că în aspecte ale climatului moral în materia sexualității, autoritățile nationale pot avea legitimitatea de a își exercita libertatea de acțiune în sensul limitării manifestării lor. În același caz, Curtea mai arată că este legitim ca unul din scopurile legislației să fie acela de a oferi protecție pentru membrii vulnerabili ai societații, așa cum sunt tinerii, cu privire la consecințele practicilor homosexuale.

Deci, Curtea permite statelor membre să să interpreteze și să protejeze categoria de moralitate publică, care este una foarte importantă și prevăzută atât de legea națională, cât și de alte tratate internaționale.

“Faptul că anumite măsuri similare nu sunt considerate necesare în alte state membre ale Consiliului Europei nu înseamnă că acestea nu pot fi necesare în statul în cauză, întrucât cerințele morale și sociale sunt diferite, iar autoritățile guvernante trebuie să țină cont de ele. Aceste cerințe se pot exprima inclusiv printr-o opoziție puternică, izvorâtă dintr-o convingere împărtașită de un numar mare de membri responsabili ai comunității, opoziție ce poate reflecta o reprezentare a cerințelor de morală și a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale.

Aceste cerinţe morale şi sociale se pot exprima inclusiv printr-o opoziţie puternică, izvorîta dintr-o convingere veritabilă şi sinceră, împărtăşită de un număr mare de membri responsabili ai comunităţii, opoziţie ce poate reflecta o reprezentare a cerinţelor de morală şi a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale. (par.57 al Hotărârii)”

De altfel, anume acesta a fost punctul slab în urma căruia Curtea a decis că a avut loc o discriminare prin interzicerea paradelor, și anume faptul că apărarea moralității nu a fost scopul unic.

Curtea Europeană a respins argumentele Guvernului în principal pe două motive. În primul rînd, organizaţia reclamantă a prezentat dovezi că a existat un tratament diferit în raport cu alte autorizaţii eliberate altor organizaţii în aceiaşi perioadă şi aceasta a născut o prezumţie că a existat un tratament discriminatoriu pe care autorităţile nu au reuşit să o combată. În al doilea rînd, interdicţia desfăşurării întrunirii, deşi iniţial s-a bazat pe un anumit motiv (precum legislaţia promovată deja exista) ulterior, totuşi a evoluat şi a fost bazată pe alte motive (menţinerea ordinii publice şi protecţia moralităţii), finalmente reţinute de Instanţa Supremă. În aceste condiţii o discrepanţă între motive iniţiale şi ulterioare, în opinia Curţii Europene a dovedit mai degrabă intenţia autorităţilor de a interzice cu orice preţ desfăşurarea întrunirii decît să urmărească real scopul protecţiei moralităţii şi menţinerii ordinii publice. În consecinţă a avut loc violarea Articolului 14 din Convenţie, luată în conjuncţie cu violarea Articolului 11 din Convenţie.

Deși Curtea permite statelor să interzică astfel de parade pentru a proteja moralitatea publică, se pare că Curtea Europeană pentru Drepturile Omului nu a fost sigură de faptul că intenția statului a fost de a proteja moralitatea publică, crezând mai degrabă că a fost o intenție de discriminare a acestui grup de persoane.

Sperăm ca autoritățile statului să înțeleagă unde le-a fost greșeala și să nu se sperie la anul viitor să interzică desfășurarea acestor parade, dar deja invocând un motiv corect.

Mă întreb sub ce pretext vor căuta să desfășoare la anul viitor parada activiștii pro-homosexualitate? Nu vor mai putea invoca scopul de a încuraja adoptarea legilor care să protejeze minoritățile sexuale împotriva discriminării, pentru că deja au fost adoptate! Sau poate vor veni deja cu propunerea de a legaliza căsătoriile, adopțiile?

Răul a început cu legea anti-discriminare, dar potrivit cu experiența altor state, nu se termină aici! Dumnezeu să ne protejeze, să ne ajute să nu stăm indiferenți, să mustre pe cei ce promovează imoralitatea și să dea înțelepciune celor înălțați în dregătorii, iar noi să ne rugăm continuu pentru ei!

Acum, dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El! (Psalmul 2:10)


Discuții cu profesorul de penal privind momentul începerii vieții umane

Septembrie 21, 2011

Anul acesta am început să studiez dreptul penal patea specială. Studiind prima temă „Omorul intenționat” am discutat despre momentul începerii și momentul încetării vieții umane. Astfel profesorul, ne-a preîntâmpinat să nu facem nici o tangență cu avortul, așa cum fetusul nu este considerat persoană ci doar o parte a corpului mamei și avortul nu reprezintă omor. Cu toate acestea sunt mai multe acte normative, precum și ordine ale Ministerului Sănătății care protejează copilul nenăscut. Spre exemplu articolul 15 din Legea privind drepturile copilului din 1994:

Articolul 15. Obligaţiunea părinţilor de a naşte un copil sănătos
(1) Persoanele care depun cerere de căsătorie sînt obligate să treacă examinarea medicală în scopul depistării la ele a bolilor sau agenţilor patogeni ce pot fi transmişi copiilor. Rezultatele examinării sînt aduse la cunoştinţa tinerilor care vor să se căsătorească. Depistarea oricărei boli sau a agenţilor patogeni nu poate exclude căsătoria. În caz de depistare a dereglărilor genetice, care pot conduce la boli ereditare grave, naşterea copilului este contraindicată.
(2) Femeile care lucrează în condiţii nocive, din momentul stabilirii gravităţii, sînt obligate să-şi schimbe locul de muncă. Patronul trebuie să le acorde o muncă mai uşoară ce exclude acţiunea factorilor de producţie neprielnici, în conformitate cu legislaţia muncii.
(3) Femeia gravidă îndeplineşte necondiţionat indicaţiile medicilor pentru asigurarea dezvoltării normale a fătului. Se interzice folosirea alcoolului şi drogurilor în perioada gravităţii.
(4) Părinţii sînt obligaţi să respecte recomandările medicilor privind asigurarea dezvoltării normale a copilului în perioada pre- şi postnatală. Respectarea tuturor cerinţelor medicilor este stimulată de stat.
(5) Statul asigură persoanelor care se căsătoresc, precum şi familiilor tinere, condiţii necesare de examinare medicală.

Este evident aici că statul protejează copilul nenăscut.

La aceeași lecție am ajuns să studiem una din agravantele omorului intenționat prevăzută la art. 145, alin. 2), Cod Penal al RM, și anume săvârșirea omorului asupra unei femei gravide. Nu am ezitat să întreb profesorul pe cine protejează statul prin această agravantă, la care dumnealui a spus că pe femeie, dar am observat că niciodată nu și-a pus întrebarea aceasta anterior. A încercat să caute câteva explicații și a invocat faptul cum că femeia gravidă este mai sensibilă și mult mai predispusă de a fi victimă a unui omor.

Aceeași întrebare am adresat-0 și profesorului de la seminare, care mi-a răspuns total diferit. Dumnealui mi-a spus că statul protejează fetusul, pentru că deja mama mai poartă încă o ființă, un potențial fir de viață, iar prin omorul unei femei gravide se stopează 2 procese de viață.

Tot dumnealui mi-a spus că nu e corect să credem că femeile gravide sunt mai sensibile, pentru că nu este așa în toate cazurile. Domnul profesor ne-a povestit că în Germania era o perioadă când femeile, prin fecundare artificială, erau însărcinate și trimise în a 3-a, a 4-a lună de sarcină să participe la competiții sportive, pentru că s-a demonstrat că în această perioadă a gravidității femeile sunt foarte puternice și rezistente, pentru ca după participare aceste femei să fie impuse să avorteze. Este foarte șocantă și tristă această practică, dar aceasta ne arată că statul prin faptul că instituie ca agravantă a omorului omorul asupra unei femei gravide nu protejează femeia, și nu are motive să facă aceasta, ci dimpotrivă protejează fetusul, copilul nenăscut.

Păreri sunt foarte multe asupra momentului începerii vieții și asupra dreptului la viață. La noi în RM, legiuitorul, așa cum afirmă și mulți juriști, nu a vrut să meargă mai departe decât medicina, așa cum nu este demonstrat că viața începe de la concepție. Cred eu aceasta trebuie să fie încă un argument în plus pentru incriminarea avortului, ca să nu ne trezim la un moment când medicina va fi atât de „evoluată” ca să demonstreze că viața începe de la concepție și să constatăm că prin instrumente legale am curmat viața la o număr enorm de mare de copilași.

Omul rămâne a fi ființă umană indiferent de stadiul de dezvoltare la care se află!

Am scris anterior un articol pe blog unde abordez aspectul începutului vieții: https://batinirina.wordpress.com/2010/05/30/contradic%C8%9Bia-dintre-legalizarea-avortului-%C8%99i-dreptul-la-via%C8%9Ba/

Curtea Europeană a Drepturilor Omului susține că nu există un drept la avort în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, vă recomand în acest sens acest articol:

http://www.fed-soc.org/doclib/20110912_SaundersEngage12.2.pdf

Ca reactie la decizia CEDO din decembrie in cazul Irlandei, in care CEDO a refuzat sa recunoasca un drept la avort conferit de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, mai devreme anul acesta niste europarlamentari au lansat un proiect de directiva care sa declare un “drept” la avort in intregul spatiu unional. Dezbateri pe aceasta tema vor avea loc pe 15 noiembrie. AFR intentioneaza sa prezinte un document de pozitie impotriva directivei și sperăm din toată inima să fie cu succes.