CEDO asigură statelor posibilitatea apărării moralei publice

Mai 15, 2013

Statele membre au dreptul să dispună interzicerea unor manifestări homosexuale!

Cazul Dudgeon contra Marii Britanii vizează unele aspecte ale felului cum trebuie să se raporteze statul la manifestările homosexualilor. Curtea a statuat mai multe principii în hotărârea dată, importante și pentru Republica Moldova, așa cum ne aflăm în prag o nouă tentativă de organizare a paradei LGBT. 

Domnul Dudgeon este homosexual conștient de la vârsta de 14 ani și a încercat în mai multe rânduri să ceară micșorarea vârstei de consimțământ pentru raporturi sexuale, inclusiv a celor dintre homosexuali, sub limita de 21 ani.

La 21 ianuarie 1976, poliția a venit la domiciliul dlui Dugeon să execute un mandat în baza încălcării legislației privind drogurile (1971). În timpul efectuării percheziției o cantitate de canabis a fost găsită, care a condus spre o altă persoană implicată în aceeași infracțiune. Totodată, în timpul percheziției au fost găsite și confiscate niște foi personale, care includeau corespondență și agenda personală a dlui Dudgeon, ce conțineau descrise activități homosexuale. Dlui Dudgeon i s-a cerut să meargă la poliție unde a fost interogat aproximativ 4 ore și jumătate, în baza acelor hârtii despre viața sa sexuală. Investigațiile făcute de poliție au fost transmise Directorului departamentului urmări penale publice cu scopul de a începe proces penal în legătură cu infracțiune de indecență brută între bărbați, care sancționa cu 10 ani de închisoare relațiile sexuale dintre bărbați și alte categorii de relații. (Art. 61, 62 Actul din 1861)

Directorul, consultându-se cu Procurorul General, a decis că nu va fi în interesul public să fie pornit procesul. Astfel, dl Dudgeon a fost informat despre acest fapt în februarie 1977 și i s-au returnat hârtiile personale, cu notații făcute pe ele.

Reclamantul Dudgeon s-a plâns de forța legii din Iralanda de Nord care incriminează fapte ce țin de comportamentul homosexual și că a avut de suferit frică, durere și stres provocate de însăși existența legii în cauză, inclusiv frică, hărțuire și șantaj. De asemenea a invocat încălcare articolului 8 ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, pentru că în timpul percheziției i s-au confiscat acele foi care nu i s-au întors timp de mai mult de un an și pentru faptul că a fost interogat de poliție despre activitatea sa sexuală.

 Articolul 8 al CEDO prevede următoarele:

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private  şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admisă ingerenţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege  şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a  ţării, apărarea ordinii  şi revenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

În Hotărâre Curtea a subliniat faptul că în aspecte ale climatului moral în materia sexualității, autoritățile naționale pot avea legitimitatea de a își exercita libertatea de acțiune în sensul limitării manifestării lor. În același caz, Curtea mai arată că este legitim ca unul din scopurile legislației să fie acela de a oferi protecție pentru membrii vulnerabili ai societății  așa cum sunt tinerii, cu privire la consecințele practicilor homosexuale.

Astfel, protecția drepturilor și libertăților celorlalți, exercitată în sensul protejării intereselor cu privire la morala publică și bunăstarea persoanelor ori anumitor clase de indivizi care necesită o protecție specială sub motive ca: lipsa de maturitate sau de experiență, dizabilități mintale sau stări de dependență, oferă legitimitate statelor naționale de a oferi legi care reglementează și conferă un cadru restrictiv pentru desfășurarea anumitor activități ce aduc atingere moralei publice.

Această afirmație a Curții ajută foarte mult autoritățile naționale să interpreteze și să protejeze categoria de moralitate publică, care este una foarte importantă și prevăzută atât de legea națională, cât și de alte tratate internaționale, așa ca:

 Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice(1976, ratificat de Republica Moldova la 26.04.1993), art.21

 “Dreptul la întrunire pașnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricțiilor conforme cu legea și necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, al securității publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile și libertățile altora.”

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale(1950, intrat în vigoare pentru RM din 01.02.1998), art.11

“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere[…]

 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratic, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertățior altora.[…]”

Legea privind întrunirile, la secțiunea “Întrunirile interzise”, art.8

“sunt interzise întrunirile prin care se urmărește […] încălcarea moralității publice, a drepturilor și libertățior altor persoane.”

Faptul că anumite măsuri similare nu sunt considerate necesare în alte state membre ale Consiliului Europei nu înseamnă că acestea nu pot fi necesare în statul în cauză, întrucât cerințele morale și sociale sunt diferite, iar autoritățile guvernante trebuie să țină cont de ele. Aceste cerințe se pot exprima inclusiv printr-o opoziție puternică, izvorâtă dintr-o convingere împărtășită de un număr mare de membri responsabili ai comunității, opoziție ce poate reflecta o reprezentare a cerințelor de morală și a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale. (par.57 al Hotărârii) Un exemplu pertinent este interzicerea manifestărilor publice a homosexualilor și lesbienelor la Chișinău, în urma opoziției vehemente a cetățenilor indignați.

Chiar şi în cazul în care este vorba de acelaşi stat, aşa cum este situaţia Irlandei de Nord, membră a Marii Britanii (în cazul Dudgeon la care se face referire), atunci cînd întîlnim comunităţi culturale diferite, pot exista şi cerinţe morale şi sociale diferite, de care autorităţile guvernante vor ţine cont.

Par. 56 impune obligativitatea interpretării restrângerilor făcute de stat în contextul societății respective, pentru a determina dacă s-a adus sau nu atingere moralei publice.

De multe ori am întâlnit contraargumentul cum că moralitatea este o noțiune relativă și cine stabilește ce este moral? De vreme ce este o categorie apărată de mai multe legi naționale, precum și de tratate internaționale, nu putem spune că este lipsită de conținut, iar importanța acesteia a fost confirmată și prin această hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este evident din explicațiile Curții că titularul moralității publice este societatea.

Când s-a încercat organizarea manifestațiilor LGBT, populația a intervenit de fiecare dată nemulțumită cerând interzicerea lor, pentru că au fost intimidați prin astfel de acțiuni, fiecare gândindu-se și la copiii lor, care pot fi martori ai paradelor, fie de la ecranele televizorului, fie din stradă.

Când a fost propus în 2008 proiectul dat de lege anti-discriminare au fost înaintate în Parlament 100000 de semnături din partea populației care cereau neaprobarea acestui proiect de lege. Astfel de reacții de nemulțumire din partea societății arată foarte clar că paradele gay și fenomenul homosexualității sunt în afara cadrului moralității publice în Republica Moldova și reprezintă o lovitură adusă acesteia.

Anunțuri

Este interzis să spui că homosexualitatea nu este normalitate?

Decembrie 18, 2012

Știam că odată cu adoptarea legii anti-discriminare (privind egalitatea de șanse) vin o mulțime de alte schimbări, așa cum s-a întâmplat și în alte state europene. Am spus aceasta nu o singură dat, dar majoritatea au privit sceptic și indiferent la acest pericol.

În data de 10 decembrie am participat la o lecție publică organizată de ONG-ul ”GenderDoc-M” în vederea promovării drepturilor persoanelor LGBT ca fiind drepturi ale omului. O mare parte din lecție s-a axat pe ideea că homosexualitatea este normalitate și este interzis să spui că este ceva anormal, pentru că altfel încalci legea.

Nu credeți că aceasta este o limitare gravă și nerezonabilă a libertății de exprimare? Vă invit să citiți mai multe despre cele discutate la lecția publică în articolul pe care l-am publicat pe site-ul http://www.moldovacrestina.net:

http://www.moldovacrestina.net/politica/legea-nediscriminare/consulul-olandei-genderdocm-homosexualitate-si-normalitate/


Limitare ilegală a libertății de exprimare de către Întreprinderea de Stat “Poșta Moldovei”

Iulie 2, 2012

Cu ceva timp în urmă (3 mai 2012), Ziarului Liber i s-a refuzat de către Poșta Moldovei comercializarea prin intermediul oficiilor poștale a cărților “Ce spune Biblia despre post” și “Sfaturi din Biblie pentru adolescenți”. Directorul General al Întreprinderii de Stat “Poșta Moldovei” a argumentat într-o scrisoare trimisă administrației că “legislația în vigoare nu permite comercializarea prin intermediul oficiilor poștale a literaturii religioase”. De fapt, refuzul a fost primit după ce a fost propusă cartea “Ce spune Biblia despre homosexualitate”. În contextul adoptări legii privind asigurarea egalității (anti-discriminare), credem că acest refuz este o consecință directă a adoptării acesteia, ce reflectă dictatura homosexuală ce s-a început în țară. Alte opinii referitor la fenomenul homosexualității  sunt interzise, printre care și poziția biblică. Așa cum am menționat și în articolele precedente, libertatea de exprimare devine din ce în ce mai atacată în Republica Moldova.

Analizând legislația în vigoare nu am găsit nici o normă care să interzică comercializarea prin intermediul oficiilor poștale a literaturii religioase, pentru care fapt am rugat juristul întreprinderii “Poșta Moldovei” să ne citeze norma care stabilește această prohibiție și să ne spună la ce act normativ se face referință prin argumentarea primită din partea conducerii. Pentru că juristul ne-a spus că nu ne poate oferi informația fără a studia, am expediat o scrisoare prin care am solicitat acest răspuns, pe care îl așteptăm până acum.

Este bine cunoscut faptul că legilsația națională, precum și cea internațională asigură dreptul la libertatea de convingere, ceea ce presupune că “orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie. ” (Art. 4, alin. 1, Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie) Același articol din această lege explică acest drept fundamental ca fiind unul care “cuprinde libertatea de a aparţine sau nu unei anumite religii, de a avea sau nu anumite convingeri, de a-şi schimba religia sau convingerile, de a profesa religia sau convingerile în mod individual sau în comun, în public sau în particular, prin învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.”

Refuzând comercializarea acestor cărți ne-a fost limitată abuziv și ilegal libertatea de convingere, și anume libertatea de a o profesa în public și prin învățătură. De asemenea, întreprinderea de stat “Poșta Moldovei” se face vinovată de încălcarea acestui drept nu doar solicitantului, ci și destinatarilor, pe care i-a privat de dreptul de a alege și posibilitatea de a procura literatura preferată, și respectiv de a primi învățătură religioasă pe care o alege, precum și de dreptul de a fi informat, garantat de Legea cu privire la libertatea de exprimare.

Aceasta reprezintă o gravă încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, care la art. 9 garantează libertatea de religie:

“Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor. ”

Posibilitățile de restrângere a acestui drept fundamental sunt exhaustiv prezentate în Constituție și în Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie, iar cererea ziarului care a fost refuzată nu cade sub incidența a niciuneia din ele:

“Exercitarea dreptului la libertatea de manifestare a convingerilor sau a credinţei religioase poate fi restrînsă, în condiţiile legii, numai în cazul în care această restrîngere urmăreşte un scop legitim şi reprezintă, într-o societate democratică, măsuri necesare pentru siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, ocrotirea sănătăţii şi a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. „

Restrângere manifestării libertății de convingere trebuie prevăzută de lege, altfel aceasta devine una ilegală, ceea ce ne dă dreptul să atacăm refuzul respetiv în baza legii contenciosului administrativ.

În baza legii cu privire la petiţionare și a legii privind accesul la informaţie așteptăm răspunsul conducerii până la împlinirea celor 30 de zile prevăzute de legislație.


Vom plăti homosexualilor 11000 EURO

Iunie 25, 2012

CEDO a condamnat Republica Moldova pentru că nu a permis paradele homosexuale

Curtea Europeană a Drepturilor (CEDO) a condamnat Republica Moldova pentru că a interzis organizaţiei „Gender Doc-M” să desfăşurare, în anul 2005, o paradă a persoanelor cu orientare sexuală netradiţională.

Potrivit unui comunicat de presă al asociației Juriştii pentru Drepturile Omului, în 2005, „Gender Doc-M” a solicitat Consiliului municipal Chişinău (CMC) eliberarea unei autorizaţii pentru a desfăşura o demonstraţie paşnică în faţa Parlamentului cu scopul de a încuraja adoptarea legilor care ar proteja minorităţile sexuale împotriva discriminării. CMC a respins cererea pe motiv că demonstraţia ar fi neîntemeiată, deoarece o lege privind protecţia minorităţilor sexuale a fost deja adoptată. Atunci asociaţia a contestat decizia Primăriei, iar Curtea de Apel Chişinău a admis cererea părţii reclamante şi a anulat decizia autorităţii locale.

Primăria Chişinău a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, invocând că a primit mai multe solicitări din partea unor persoane fizice şi asociaţii care erau vehement împotriva autorizării acestei întruniri. Peste câteva luni, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul depus de Primărie, casând decizia Curţii de Apel Chişinău.

Astfel, „Gender Doc-M” s-a adresat la CEDO, unde a acuzat violarea dreptului la întrunire paşnică. Asociaţia s-a mai plâns că a fost discriminată pe motiv că a promovat interesele comunităţii gay din Moldova. CEDO a constatat violarea Articolului 11 (Libertatea de întrunire şi de asociere), Articolul 14 (Interzicerea discriminării). Astfel, Moldova va achita în favoarea „Gender Doc-M” 860 de euro despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat, 7250 de euro pentru prejudicii morale şi 2900 de euro pentru costuri şi cheltuieli.

Agentul Guvernamental la CEDO a argumentat foarte slab

În procedurile în faţa Curţii Europene, Guvernul, în principal, s-a referit la constatările instanţelor naţionale şi a reiterat că impedimentele desfăşurării demonstraţiei planificate au fost unele legale şi proporţionale în raport cu riscurile care ar putea apărea în eventualitatea desfăşurării unei asemenea întruniri. Mai mult, Guvernul a considerat precum că refuzul în autorizarea demonstraţiei şi, ulterior, refuzul instanţelor de a admite contestaţiile organizaţiei reclamante, nu ar fi fost unul discriminatoriu pe motive indicate de organizaţia reclamantă. Guvernul a menţionat, că avînd în vedere o jurisprudenţă bine definită a Curţii Europene în cauzele anterioare versus Moldova, o încălcare a drepturilor organizaţiei reclamante la libertatea de întruniri a avut loc şi doar acest lucru deja dovedeşte faptul că interdicţia nu a fost una discriminatorie avînd în vedere că exista, cu părere de rău, o atitudine generală a autorităţilor la moment de a pune impedimente nejustificate şi altora în exercitarea dreptului la libera întrunire (a se vedea Hyde Park 1, 2, 3, 4 v. Moldova, Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova şi Roşca, Secăreanu şi alţii v. Moldova). Cu alte cuvinte, avînd în vedere că o serie de reclamanţi şi organizaţii au fost împiedicate de autorităţi de a se manifesta liber într-o întrunire, în prezenta speţă potrivit opiniei Guvernului, nu putea fi vorba despre un tratament discriminatoriu în privinţa organizaţiei reclamante avînd în vedere că interdicţia întrunirii acesteia s-a înscris în cadrul general al interdicţiilor şi nicidecum nu a avut vre-o tangenţă cu motivele de discriminare bazate pe orientare sexuală sau de altă natură.

Guvernul trebuia să argumenteze de ce aceste parade contravin moralității publice din Republica Moldova și să facă trimitere la cazul Dudgeon contra Marii Britanii. Pentru cu ocazia soluționării acestui caz, Curtea a subliniat faptul că în aspecte ale climatului moral în materia sexualității, autoritățile nationale pot avea legitimitatea de a își exercita libertatea de acțiune în sensul limitării manifestării lor. În același caz, Curtea mai arată că este legitim ca unul din scopurile legislației să fie acela de a oferi protecție pentru membrii vulnerabili ai societații, așa cum sunt tinerii, cu privire la consecințele practicilor homosexuale.

Deci, Curtea permite statelor membre să să interpreteze și să protejeze categoria de moralitate publică, care este una foarte importantă și prevăzută atât de legea națională, cât și de alte tratate internaționale.

“Faptul că anumite măsuri similare nu sunt considerate necesare în alte state membre ale Consiliului Europei nu înseamnă că acestea nu pot fi necesare în statul în cauză, întrucât cerințele morale și sociale sunt diferite, iar autoritățile guvernante trebuie să țină cont de ele. Aceste cerințe se pot exprima inclusiv printr-o opoziție puternică, izvorâtă dintr-o convingere împărtașită de un numar mare de membri responsabili ai comunității, opoziție ce poate reflecta o reprezentare a cerințelor de morală și a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale.

Aceste cerinţe morale şi sociale se pot exprima inclusiv printr-o opoziţie puternică, izvorîta dintr-o convingere veritabilă şi sinceră, împărtăşită de un număr mare de membri responsabili ai comunităţii, opoziţie ce poate reflecta o reprezentare a cerinţelor de morală şi a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale. (par.57 al Hotărârii)”

De altfel, anume acesta a fost punctul slab în urma căruia Curtea a decis că a avut loc o discriminare prin interzicerea paradelor, și anume faptul că apărarea moralității nu a fost scopul unic.

Curtea Europeană a respins argumentele Guvernului în principal pe două motive. În primul rînd, organizaţia reclamantă a prezentat dovezi că a existat un tratament diferit în raport cu alte autorizaţii eliberate altor organizaţii în aceiaşi perioadă şi aceasta a născut o prezumţie că a existat un tratament discriminatoriu pe care autorităţile nu au reuşit să o combată. În al doilea rînd, interdicţia desfăşurării întrunirii, deşi iniţial s-a bazat pe un anumit motiv (precum legislaţia promovată deja exista) ulterior, totuşi a evoluat şi a fost bazată pe alte motive (menţinerea ordinii publice şi protecţia moralităţii), finalmente reţinute de Instanţa Supremă. În aceste condiţii o discrepanţă între motive iniţiale şi ulterioare, în opinia Curţii Europene a dovedit mai degrabă intenţia autorităţilor de a interzice cu orice preţ desfăşurarea întrunirii decît să urmărească real scopul protecţiei moralităţii şi menţinerii ordinii publice. În consecinţă a avut loc violarea Articolului 14 din Convenţie, luată în conjuncţie cu violarea Articolului 11 din Convenţie.

Deși Curtea permite statelor să interzică astfel de parade pentru a proteja moralitatea publică, se pare că Curtea Europeană pentru Drepturile Omului nu a fost sigură de faptul că intenția statului a fost de a proteja moralitatea publică, crezând mai degrabă că a fost o intenție de discriminare a acestui grup de persoane.

Sperăm ca autoritățile statului să înțeleagă unde le-a fost greșeala și să nu se sperie la anul viitor să interzică desfășurarea acestor parade, dar deja invocând un motiv corect.

Mă întreb sub ce pretext vor căuta să desfășoare la anul viitor parada activiștii pro-homosexualitate? Nu vor mai putea invoca scopul de a încuraja adoptarea legilor care să protejeze minoritățile sexuale împotriva discriminării, pentru că deja au fost adoptate! Sau poate vor veni deja cu propunerea de a legaliza căsătoriile, adopțiile?

Răul a început cu legea anti-discriminare, dar potrivit cu experiența altor state, nu se termină aici! Dumnezeu să ne protejeze, să ne ajute să nu stăm indiferenți, să mustre pe cei ce promovează imoralitatea și să dea înțelepciune celor înălțați în dregătorii, iar noi să ne rugăm continuu pentru ei!

Acum, dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El! (Psalmul 2:10)


Sancționarea calomniei – pericol pentru presa liberă, dar necesară pentru societate!

Februarie 28, 2012

Potrivit definiției date de dicționarul explicativ al limbii române, calomnia presupune a vorbi pe cineva de rău, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva în onoarea sau reputația sa; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri.

Calomnia este interzisă potrivit legislației în vigoare. Codul contravențional al Republicii Moldova reglementează următoarele:

Calomnia, adică răspîndirea cu bună ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave ori soldată cu urmări grave se sancţionează cu amendă de la 80 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore, sau cu arest contravenţional de pînă la 15 zile, cu amendă de la 120 la 250 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.

Prin răspândire se înţelege comunicarea unei alte persoane (în afară de victimă) a unor informaţii ce nu corespund realităţii. De exemplu, că persoana şi-a construit casa cu mijloace neprovenite din muncaei proprie, sau că ia mită etc. Scornirile calomnioase comunicate numai victimei, în lipsa altor persoane, nuconstituie o calomnie, ci poate fi vorba de insultă. Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund parţial sau total realităţii, nu constituie componenţa unei calomnii. Defăimătoare se consideră orice scorniri despre săvârşirea de către o persoană a unor acţiuni sau a unor fapte ce încalcă normele morale şi de convieţuire. Răspândirea scornirilor mincinoase trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte care ar fiexistat sau există în prezent, şi nu despre unele fapte care se pot produce în viitor. Nu se consideră răspândite scornirile defăimătoare divulgate în prezenţa unor oameni care nu posedă limba sau a surzilor, copiilor mici, a persoanelor incapabile să înţeleagă sensul celor comunicate din cauza unor boli psihice. Răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează o altă persoană constituie contravenție dacă e însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, adică a unor infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Prin urmări grave înţelegem îmbolnăvirea psihică a victimei, sinuciderea, naşterea prematură de către o femeie gravidă, o maladie periculoasă pentru viaţă, alte îmbolnăviri grave etc.

Anterior, calomnia era prevăzută ca și infracțiune în Codul Penal până la modificarea din aprilie 2004 la propunerea lui Vladimir Voronin, astfel fiind exclus articolul 170 din Codul Penal.

Se consideră că incriminarea calomniei ar fi un pericol pentru îngrădirea libertății de exprimare.

La 18 aprilie şi 6 iunie 2002 au fost adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova, Codul Penal şi, respectiv, Codul civil, intrate în vigoare la 12 iunie 2002, şi menite să înlocuiască vechile codurile sovietice, aplicabile încă din 1964. Codul civil prevedea noi restricţii la libertatea de exprimare şi de informare. Organizaţiile de media şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu conservarea în Codul Penal a articolului privind calomnia, care prevede drept sancţiune închisoare până la 5 ani. În timp ce în ţările lumii civilizate se promova excluderea acestui articol din Codul penal, ca un principiu ce corespunde normelor unui regim democratic real, în Republica Moldova se adopta un Cod penal care pedepsea calomnia exclusiv cu privaţiunea de libertate. Acest articol putea fi folosit ca un mijloc eficient de intimidare a presei şi putea aduce prejudicii serioase democraţiei şi libertăţii de exprimare. Abia în aprilie 2004 Parlamentul a abrogat articolul 170 Calomnie din Codul Penal. Eliminarea din noul Cod civil a plafonului compensaţiei prejudiciului moral cauzat de lezarea onoarei şi demnităţii persoanei reprezintă o altă lovitură aplicată presei. Această prevedere putea fi utilizată, cu siguranţă, în mod abuziv de către persoanele interesate pentru a intimida presa, a falimenta şi a distruge mijloacele de informare în masa şi jurnaliştii. De asemenea, această prevedere avea să aibă un impact negativ asupra libertăţii de exprimare în general si avea să intensifice autocenzura.

În anul 2007 s-a încercat dezincriminarea acestei fapte și în România, dar legea respectivă de modificare a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională. Decizia Curții Constituționale nu a fost privită cu ochi buni de presă, care își declara nemulțumirea, pentru că aceasta ar fi contrară standardelor europene.

În ce privește litigiile în care presa este învinuită de calomnie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de către instanțele naționale, elementul determinant de bază trebuind să fie buna credință a ziaristului. Buna credință presupune analiza atitudinii subiective a autorului, în raport atât cu afirmațiile sale, cât și cu scopul demersului jurnalistic. Ziariștii, în afirmațiile lor, trebuie să dețină un suport factologic real și suficient.

În majoritatea statelor democratice, principalele apărări ale celor acuzați într-un proces de calomnie sunt buna credință, interesul public (care trebuie să prevaleze și să fie mai important decât cel al persoanei de a nu i se destăinui informația care o privește și care este defăimătoare) și, mai rar, proba verității (demonstrarea veridicității probelor aduse de apărare). Se consideră că existența probei verității ca unică modalitate de apărare, așa cum a fost o perioadă îndelungată, favoriza instituirea unui fel de “cenzură juridică” aptă să descurajeze jurnaliștii și să îngrădească astfel libertatea de exprimare.

Prin reglementări este posibil să se comită diferite abuzuri față de presă, care are rolul de a transmite informația necesară publicului. Desigur, este și responsabilitatea ziaristului față de ceea ce el publică, veridicitate, scop… Dumnezeu ne cere să nu umblăm cu bârfe (Levitic 19:16), pentru că pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele său El îl va nimici (Psalmul 101:5). De asemenea, Biblia ne învață să nu ne asociem cu bârfitorii:

„Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” Proverbe 20.19

Iată de ce nu este bine să cumperi, să citești ziare care răspândes informații neadevărate defăimătoare, încurajându-le în felul acesta.

Iată câteva citate și maxime cu privire la calomnie:

Blaise Pascal spunea „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.” (Folclor)

„Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.” (Proverbe 17:9)

„Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.” (Charles de Fregne)

„Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.” (Marie José de Chenier)

Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare, să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească. (1 Petru 3:10, 11)