Sancționarea calomniei – pericol pentru presa liberă, dar necesară pentru societate!

Potrivit definiției date de dicționarul explicativ al limbii române, calomnia presupune a vorbi pe cineva de rău, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva în onoarea sau reputația sa; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri.

Calomnia este interzisă potrivit legislației în vigoare. Codul contravențional al Republicii Moldova reglementează următoarele:

Calomnia, adică răspîndirea cu bună ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave ori soldată cu urmări grave se sancţionează cu amendă de la 80 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore, sau cu arest contravenţional de pînă la 15 zile, cu amendă de la 120 la 250 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.

Prin răspândire se înţelege comunicarea unei alte persoane (în afară de victimă) a unor informaţii ce nu corespund realităţii. De exemplu, că persoana şi-a construit casa cu mijloace neprovenite din muncaei proprie, sau că ia mită etc. Scornirile calomnioase comunicate numai victimei, în lipsa altor persoane, nuconstituie o calomnie, ci poate fi vorba de insultă. Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund parţial sau total realităţii, nu constituie componenţa unei calomnii. Defăimătoare se consideră orice scorniri despre săvârşirea de către o persoană a unor acţiuni sau a unor fapte ce încalcă normele morale şi de convieţuire. Răspândirea scornirilor mincinoase trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte care ar fiexistat sau există în prezent, şi nu despre unele fapte care se pot produce în viitor. Nu se consideră răspândite scornirile defăimătoare divulgate în prezenţa unor oameni care nu posedă limba sau a surzilor, copiilor mici, a persoanelor incapabile să înţeleagă sensul celor comunicate din cauza unor boli psihice. Răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează o altă persoană constituie contravenție dacă e însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, adică a unor infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Prin urmări grave înţelegem îmbolnăvirea psihică a victimei, sinuciderea, naşterea prematură de către o femeie gravidă, o maladie periculoasă pentru viaţă, alte îmbolnăviri grave etc.

Anterior, calomnia era prevăzută ca și infracțiune în Codul Penal până la modificarea din aprilie 2004 la propunerea lui Vladimir Voronin, astfel fiind exclus articolul 170 din Codul Penal.

Se consideră că incriminarea calomniei ar fi un pericol pentru îngrădirea libertății de exprimare.

La 18 aprilie şi 6 iunie 2002 au fost adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova, Codul Penal şi, respectiv, Codul civil, intrate în vigoare la 12 iunie 2002, şi menite să înlocuiască vechile codurile sovietice, aplicabile încă din 1964. Codul civil prevedea noi restricţii la libertatea de exprimare şi de informare. Organizaţiile de media şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu conservarea în Codul Penal a articolului privind calomnia, care prevede drept sancţiune închisoare până la 5 ani. În timp ce în ţările lumii civilizate se promova excluderea acestui articol din Codul penal, ca un principiu ce corespunde normelor unui regim democratic real, în Republica Moldova se adopta un Cod penal care pedepsea calomnia exclusiv cu privaţiunea de libertate. Acest articol putea fi folosit ca un mijloc eficient de intimidare a presei şi putea aduce prejudicii serioase democraţiei şi libertăţii de exprimare. Abia în aprilie 2004 Parlamentul a abrogat articolul 170 Calomnie din Codul Penal. Eliminarea din noul Cod civil a plafonului compensaţiei prejudiciului moral cauzat de lezarea onoarei şi demnităţii persoanei reprezintă o altă lovitură aplicată presei. Această prevedere putea fi utilizată, cu siguranţă, în mod abuziv de către persoanele interesate pentru a intimida presa, a falimenta şi a distruge mijloacele de informare în masa şi jurnaliştii. De asemenea, această prevedere avea să aibă un impact negativ asupra libertăţii de exprimare în general si avea să intensifice autocenzura.

În anul 2007 s-a încercat dezincriminarea acestei fapte și în România, dar legea respectivă de modificare a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională. Decizia Curții Constituționale nu a fost privită cu ochi buni de presă, care își declara nemulțumirea, pentru că aceasta ar fi contrară standardelor europene.

În ce privește litigiile în care presa este învinuită de calomnie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de către instanțele naționale, elementul determinant de bază trebuind să fie buna credință a ziaristului. Buna credință presupune analiza atitudinii subiective a autorului, în raport atât cu afirmațiile sale, cât și cu scopul demersului jurnalistic. Ziariștii, în afirmațiile lor, trebuie să dețină un suport factologic real și suficient.

În majoritatea statelor democratice, principalele apărări ale celor acuzați într-un proces de calomnie sunt buna credință, interesul public (care trebuie să prevaleze și să fie mai important decât cel al persoanei de a nu i se destăinui informația care o privește și care este defăimătoare) și, mai rar, proba verității (demonstrarea veridicității probelor aduse de apărare). Se consideră că existența probei verității ca unică modalitate de apărare, așa cum a fost o perioadă îndelungată, favoriza instituirea unui fel de “cenzură juridică” aptă să descurajeze jurnaliștii și să îngrădească astfel libertatea de exprimare.

Prin reglementări este posibil să se comită diferite abuzuri față de presă, care are rolul de a transmite informația necesară publicului. Desigur, este și responsabilitatea ziaristului față de ceea ce el publică, veridicitate, scop… Dumnezeu ne cere să nu umblăm cu bârfe (Levitic 19:16), pentru că pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele său El îl va nimici (Psalmul 101:5). De asemenea, Biblia ne învață să nu ne asociem cu bârfitorii:

„Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” Proverbe 20.19

Iată de ce nu este bine să cumperi, să citești ziare care răspândes informații neadevărate defăimătoare, încurajându-le în felul acesta.

Iată câteva citate și maxime cu privire la calomnie:

Blaise Pascal spunea „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.” (Folclor)

„Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.” (Proverbe 17:9)

„Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.” (Charles de Fregne)

„Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.” (Marie José de Chenier)

Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare, să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească. (1 Petru 3:10, 11)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: