Excluderea obligativității controlului medical înainte de căsătorie?

Am publicat anterior această intenție a Guvernului RM și acum vin cu o scurtă analiză.

Un set de acte examinate şi aprobate de Guvern în ședința din 25.01.2011 vizează sistemul medical. Prin amendamentele respective se propune excluderea obligativităţii examenului medical înainte de căsătorie, fapt ce constrînge drepturile şi libertăţile stabilite de legislaţia internaţională, inclusiv europeană, şi se asigură respectărea vieţii private. Măsurile respective se consideră că vor contribui la consolidarea instituţiei familiei, întrucît modificările propuse au impact direct asupra planificării familie, iar efectuarea unor investigaţii prealabile va fi posibilă benevol, la dorinţa cuplului, în mod individual, fiind asigurată confidenţialitatea în procesul medical.

Potrivit legislației în vigoare acest control este obligatoriu și gratuit pentru persoanele care doresc să se căsătorească. (Codul Familiei art. 13, alin. 1)

Încălcarea acestui articol privind controlul medical obligatoriu atrage nulitatea căsătoriei, așa cum este prevăzut la articolul 41, alin. (1), lit. a Codul Familiei RM. Prin urmare, dacă proiectul aprobat de Guvern va fi adoptat în Parlament, aceste norme urmează a fi modificate.

În ce privește argumentul Guvernului cum că această modificare ar asigura confidențialitate în procesul medical este lipsită de sens, așa cum și la moment aceasta este garantată de lege. În acest sens, articolul 13 alin. (2) al Codului Familiei prevede că “rezultatul examenului medical se comunică numai persoanei examinate, eliberându-i-se un certificat ce atestă trecerea controlului respectiv, care se prezintă organului de stare civilă.” Deci, numărul persoanelor ce află rezultatul este limitat și necesar scopului acestuia, astfel asigurându-se confidențialitatea în procesul medical.

Examenul medical se impune prin necesitate acestuia, pentru că asigură protecția celuilalt partener, care are dreptul să fie informat despre starea de sănătate în familia pe care vrea să o fondeze.

Dacă se va exclude obligativitatea acestui control, majoritatea cuplurilor “nedorind să piardă timpul” nu vor merge să treacă acest control “benevol, la dorința cuplului”, iar astfel rămân ascunse maladii pe care nici persoana nu le cunoștea, iar mai apoi acestea pot afecta copiii, pot evolua nefiind tratate. Acest control reprezintă într-o oarecare măsură o modalitate de protecție a sănătății publice. În plus, această lege adoptată ar contraveni politicii statului de prevenire a răspândirii maladiei HIV/SIDA.

Sotul care și-a infectat partenerul cu o boală venerică sau cu maladia HIV/SIDA poate fi învinuit în baza infracțiunilor prevăzute în Codul Penal la articolele 211 și 212 – transmiterea unei boli venerice și contaminarea cu maladia SIDA. Statul prevede prezumția nevinovăției, iar atitudinea subiectivă a făptuitorilor de multe ori este greu de demonstrat, iar aceasta trebuie să se materializeze în intenție directă sau indirectă. În astfel de situații este greu să protejezi persoana care a transmis infecția de abuzuri sau să asiguri sancționarea persoanei vinovate din considerentul lipsei probelor.

Alte opinii însă declară această obligativitate ca și ingerință în viața privată. Cu toate acestea, persoanele nu sunt obligate să refuze la încheierea căsătoriei.

Este adevărat că în societatea noastră curvia (numită și concubinaj) este foarte răspândită, dar sunt și tineri cu frică de Dumnezeu care se păstrează curați până la căsătorie, iar un astfel de test i-ar ajuta să prevină evoluarea unei maladii necunoscute, poate tinerii vor hotărâ amânarea căsătoriei pentru puțin timp. Totodată, acest test ar permite persoanelor care au întreținut relații sexuale până la căsătoriei să deschidă ochii mai curând și să înțeleagă consecințele păcatului lor până nu va fi mult mai grav.

Statul poate face puțin pentru sănătatea publică prin acest obligativitatea acestui test, și ar face mai multe dacă s-ar petrece la calitatea și responsabilitatea cea mai înaltă din partea autorităților.

Lasă un comentariu