Domeniul informațional ca obiect distinct de reglementare al dreptului

Obiectul de reglementare a dreptului reprezintă acele relații sociale care sunt reglementate de normele juridice.

Obiectul de reglementare a dreptului informațional reprezintă relațiile sociale care apar în rezultatul colectării, stocării prelucrării sau difuzării informației și care sunt reglementate de normele juridice de drept informațional.

O mare parte din relațiile sociale astăzi sunt reglementate de normele juridice. Rămân nereglementate relațiile unde nu este considerată necesară intervenția statului pentru a le reglementa, pentru a stabili anumite limite, interdicții, pentru a prescrie un anumit comportament sau pentru a permite subiecților de drept să aleagă comportamentul lor, uneori prezentând câteva variante alternative.

Relațiile sociale sunt într-o continuă evoluție, astfel apar noi relații sociale care trebuiesc reglementate de lege. Unele din ele se încandrează în obiectul ramurilor de drept existente, devenind reglementate fie prin modificarea unor acte normative din domeniu, fie prin adoptarea unui act normativ nou, iar altele, pentru că reprezintă o categorie de relații sociale distinctă, necesită adoptarea unui cadru normativ complex și complet. În felul acesta se creează noi ramuri de drept. De altfel, criteriile principale de deosebire a ramurilor de drept îl reprezintă obiectul și metoda de reglementare.

Țin să evidențiez că nu crearea oficială a unei ramuri noi de drept este premisă pentru apariția unui obiect distinct de reglementare, ci anume aceste relații care au trăsături comune, care reprezintă o categorie distinctă și care necesită o reglementare amplă, sunt premisa pentru apariția unei noi ramuri de drept, aceste relații reprezentînd obiectul de reglementare al ramurii de drept respective.

În ceea ce privește dreptul informațional, ca premisă pentru apariția acestei ramuri de drept a fost dezvoltarea progresivă a societății informaționale, relațiile din cadrul acestui domeniu presupunînd necesitatea de a fi reglementate, acestea reprezentînd obiectul de reglementare a dreptului informațional.

În cele ce urmează voi prezenta felul cum au evoluat relațiile din domeniul societății informaționale și cum au fost reglementate acestea pe parcurs până a se delimita ca un obiect distinct de reglementare a dreptului.

O condiție-cheie pentru democratizarea continuă a societății, participarea cetățenilor la guvernare și eficientizarea activității administrației publice; pentru prevenirea și combaterea corupției o constituie realizarea consecventă a liberului acces la informațiile oficiale, transparența instituțională/decizioanală a autorităților și instituțiilor publice, promovarea reformelor revine monitorizării permanente a implimentării legislației.

În ultimii zece ani, mai multe țări au elaborat legi cu privire la liberul acces la informații, printre acestea numărându-se Fiji, Japonia, Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Thailanda, Trinidad – Tobago, Marea Britanie, precum și majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est. Aceste țări s-au alăturat astfel unor state precum Suedia, SUA, Finlanda, Olanda, Australia și Canada, care promulgaseră asemenea legi cu mai mult timp în urmă.

Societatea informațională a evoluat și în Republica Moldova în ultimul timp foarte progresiv:

Victor Pușcaș, Președintele Curții Constituționale despre Evoluția Republicii Moldova în domeniul accesului la informație

Declarația Universală a Drepturilor Omului a proclamat democrația și libertatea ca idealuri comune, spre care trebuie să tindă orice societate modernă. Prin art.19, Declarația obligă statele aderente să garanteze fiecărui individ “dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale și acela de a căuta, de a primi și de a răspândi, fără considerații de frontier, informații și idei prin orice mijloc de exprimare.”

Prin prisma art.4 din Constituția Republicii Moldova, normele Declarației au devenit obligatorii pentru autoritățile de stat, demnitari și funcționari publici. Statul și-a asumat responsabilitatea de a nu atenta la drepturile și libertățile consfințite în Declarație, de a apăra persoana de eventualele abuzuri ale reprezentanților săi, desemnați la guvernare.

Un om poate fi cu adevărat liber atunci când, după Franklin Roosevelt, dispune de:

Libertatea cuvântului,

Libertatea conștiinței,

Libertatea de privațiunile material,

Libertatea de povara fricii.

Libertatea poate fi obținută dacă omul este informat și își cunoaște drepturile și libertățile, căile de obținere ale lor.

Legea Supremă a Republicii Moldova a stabilit un nou cadru constituțional în domeniul drepturilor omului, în general, și în domeniul libertăților mass-media și accesului la informție, în special. Constituanta legislativă a corelat normele constituționale în acest domeniu atât cu transformările democratice survenite în societate, cât și cu exigențele tratatelor internaționale la care Republica Moldova a devenit parte. Astfel, art. 32-34 din Constituție referitoare la libertatea opiniei și a exprimării, libertatea creației și dreptul la informație au fost corelate cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu art.19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, care erau în vigoare pentru Republica Moldova la momentul adoptării Constituției.

Modelul democratic de guvernare a societății presupune încrederea deplină a societății civile față de acțiunile guvernanților. În acest scop este necesar ca instituțiile publice să funcționeze în condiții de transparență, cetățenii să aibă acces liber la informațiile pe care acestea le dețin. Asumându-și acestea obligații, statul are o responsabilitate deosebită față de membrii societății pentru îndeplinirea lor.

Abordarea dreptului la informație prin prisma principiilor democratice și pluralismului a generat discuții în societate, soldate cu litigii judiciare. În aceste discuții controversate, pe de o parte, au fost implicate societatea civilă și mijloacele de informare în masă, iar pe de altă parte, autoritățile publice abilitate cu dreptul de a supune aceste libertăți reglementării normative. La anumite etape, în aceste litigii sociale a fost implicată Curtea Constituțională a Republicii Moldova, ca garant al constituționalității actelor normative adoptate și al respectării drepturilor și libertăților fundamentale.

Curtea Constituțională a definit noi drepturi fundamentale, care rezultă din dreptul la informație:

–          dreptul persoanei de a fi informată prompt, corect și clar asupra măsurilor preconizate sau luate de autoritățile publice;

–          accesul liber la sursele de informație politică, științifico-tehnică, socială, culturală ș.a.

–          dreptul de a recepționa personal și în condiții bune emisiunile radiofonice și televizate.

Au fost formulate și obligațiile constituționale ale statului în acest domeniu:

–          asigurarea de către autoritățile publice a cadrului juridic necesar pentru difuzarea liberă și amplă a informației de orice natură;

–          asigurarea informării corecte a cetățenilor asupra treburilor publice și problemelor de interes personal;

–          favorizarea pluralismului în mass-media de stat și private prin obligarea acestora de a exercita informarea corectă a opiniei publice.

Totalitatea reglementărilor relațiilor din domeniul informațional arată încă odată spre existența unui obiect distinct de reglementare, și anume:

–          Constituția RM art. 4, 5, 23, 30, 32, 33, 34, 40, 52, 54, 55, 117;

–          Legea privind accesul la informație nr. 982, adoptată la 11.05.2000

–          Declarația Universală a Drepturilor Omului, la care RM a aderat 1990, art. 1, 19, 20, 29

–          Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, în vigoare pentru RM din 1993, art. 15, 16, 18;

–          Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în vigoare pentru RM din 1993, art. 19, 20, 21;

–          Convenția Internațională cu privire la Drepturile Copilului, în vigoare pentru RM din 25.02.1993, art. 13, 15, 16, 17, 29;

–          Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993, art.2, 5;

–          Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în vigoare pentru RM din 1 februarie 1998, art. 6, art.8, art. 10, art. 11, art. 14, art. 34, art. 35, art. 36, art. 37, art. 38, art. 39, art. 40, art. 41, art. 44, art. 52;

–          Mai multe recomandări ale Consiliului Europei către Statele membre;

–          Hotărâri ale Parlamentului în domeniu și alte acte normative adoptate în domeniu.

În ultimul timp, un subdomeniu al dreptului informațional, care este internetul, prezintă în ultimul timp mai multe probleme și indică spre mai multe lacune și lipse de reglementare.

Ținând cont de natura mondială a internetului, este o mare necesitate de racordare a dreptului național cu cel comparat, precum și cu dreptul internațional.

La moment se află în Parlament înregistrat proiectul de lege privind protecția moralității, care este destinat în mare parte interzicerii și prevenirii distribuirii materialelor pornografice pe internet, proiect la care vine și Asociația Obștească “Pentru Familie” cu un set de îmbunătățiri la acest proiect. Dar mai sunt și multe alte lacune și necesități de reglementare în domeniu.

Protecția datelor cu caracter personal este un alt subdomeniu care necesită o reglementare mai amplă și în cadrul căruia se fac mai multe încălcări în ultimul timp. În ultimul timp se dă mai multă atenție acestui domeniu, inclusiv din partea Uniunii Europene (adoptarea Rezoluțiilor (73) 22 și (74) 23), care au definit principiile protecției datelor cu caracter personal în prelucrarea automatizată a bazelor de date în sectorul privat și public, și care au avut drept obiectiv de a favoriza elaborarea legislațiilor naționale.

În 1981, după 4 ani de negocieri a fost elaborată Convenția pentru protecția persoanelor privind prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (Convenția 108), conform căreia părțile parte la Convenție trebuiau să adopte măsuri în dreptul intern pentru a asigura respectarea principiilor prevăzute de Convenție.

Sunt și alte subdomenii ale dreptului informațional care necesită a fi reglementate mai amplu și urmează să apară multe alte cerințe, așa cum societatea informațională se dezvoltă astăzi cu o viteză mare și relațiile sociale din acest domeniu necesită o reglementare juridică din partea statului.

„Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit” (Constituția Republicii Moldova, art. 34 alin.1)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: