Tinerii împart prezervative în gările de tren şi auto din Bălţi

Tinerii împart prezervative în gările de tren şi auto din Bălţi şi informează călătorii despre răspândirea HIV/SIDA

Peste 20 de tineri voluntari din Bălţi distribuie gratis materiale informaţionale şi prezervative în Gara Feroviară Nord, Gara Feroviară Sud şi Gara Auto din Bălţi, înainte de plecarea trenurilor şi autobuzelor pe rutele cele mai populare ca destinaţie de muncă pentru tinerii – Moscova, Sankt Petersburg, Voronej şi altele. Acţiunea face parte din proiectul Centrului de Informare şi Susţinere a Tinerilor Economişti „Certitudine” din Bălţi, prima organizaţie din Moldova care a obţinut un grant din partea Fundaţiei MTV Staying Alive, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, campania de sensibilizare este organizată sub sloganul: „HIV Conştient – Protejat Permanent”, pentru a preveni cazurile de infectare cu HIV. Proiectul a demarat cu organizarea unui program de instruire pentru formatori, în cadrul căruia au luat parte 20 adolescenţi din 10 localităţi rurale din raioanele Râşcani, Sângerei, Drochia şi Făleşti. La rândul lor, cei 20 de formatori au organizat seminare de informare privind HIV/SIDA în localităţile pe care le reprezintă. Până acum, au fost instruiţi circa 800 de tineri din Bălţi şi localităţile rurale învecinate. Beneficiarii proiectului au posibilitatea de a forma cluburi locale de discuţii în care sunt vizionate filme cu tematica HIV/SIDA.

Tot în cadrul proiectului au fost recrutaţi 16 voluntari din cadrul Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi, care au fost instruiţi cum să distribuie informaţia despre HIV publicului larg prin intermediul unei campanii de sensibilizare organizate în gările de tren şi autobuze din Bălţi, cu scopul de a informa tinerii care pleacă la muncă peste hotare despre pericolul HIV/SIDA, despre metodele de prevenire prin distribuirea materialelor informaţionale şi a prezervativelor gratuite pentru acest grup ţintă.

Proiectul, de asemenea, presupune o componentă de antreprenoriat social, şi anume lansarea unui produs comercial care va fi propus pe piaţă pentru a colecta resurse financiare. Banii vor fi utilizaţi pentru a asigura continuitatea proiectului. Produsul urmează a fi lansat în luna iunie. În acest moment se finalizează procesul de înregistrare, procurare a echipamentului, obţinerea actelor şi alte momente organizaţionale.
Proiectul este realizat în perioada ianuarie-decembrie 2011 şi are menirea de a preveni răspândirea HIV în rândurile tinerilor din Bălţi şi din nordul Republicii Moldova.

sursa: http://www.info-prim.md

Credeți că este o bună metodă de prevenire a răspândirii SIDA? Eu cred că tocmai această atitudine și promovarea relațiilor liberale, în afara cadrului căsătoriei, inclusiv prin intermediul distribuirii prezervativelor, duce la răspândirea acestei maladii!

Anunțuri

3 Responses to Tinerii împart prezervative în gările de tren şi auto din Bălţi

  1. Viorel Grecu spune:

    Destul de original articolul ! imi place.

  2. […] Iată aceasta într-adevăr este o metodă bună de prevenire a răspândirii maladiilor sexual-transmisibile, și nu ceea ce fac organizațiile din țara noastră: https://batinirina.wordpress.com/2011/05/09/tinerii-impart-prezervative-in-garile-de-tren-si-auto-din… […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: