Cu căinţă spre ţărm…

Păşeam spre culmi, nestingherit

Călcam încet, agale,

Trăiam un basm fără sfîrşit …

Tăcuta vieţii cale.

O clipă doar a fost deajuns

Ca să se schimbe toate,

intre binele-n ascuns

Pe cît de bine poate.

Au doară cît mi-aş fi dorit

mă slobod din ghiare

Ce mă trăgeau ne’nsufleţit

Întrun adînc de mare

Cu visuri dulci întunecat,

Cu desfătări deşarte,

Mult prea rziu mam deşteptat,

De ţărm mult prea departe.

Ceream să pot atunci; zbura,

Să-mi ţină apa fuga,

Sa vadă Domnul viaţa mea,

Sa îmi asculte ruga

Şi poate că aş fi putut

Pe apa liniştită

S-ajung din nou la început,

La viaţa cea smintită,

Dar nu s-au împlinit dorinţi,

Ci s-au aprins lumina;

Căci, – altfel nu ai cum să simţi

Păcatul tău şi vina !

Radu Ceban

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: