Rezultatele protestului organizat de AO „Pentru Familie”

Astăzi, 15 decembrie, orele 13.00, în fața Companiei Publice „Teleradio-Moldova” a avut loc acțiunea de protest organizată de Asociația Obștească pentru Familie în cadrul căreia s-a cerut să nu fie difuzat de către televiziunea națională filmulețul care promovează imoralitatea în socitate. Este vorba de unul din cele 4 filmulețe din cadrul campaniei”Drepturile Omului pe ecrane” care abordează problema drepturilor minorităților sexuale.

Ca rezultat al pichetării, Eugeniu Rîbca, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, a propus un compromis din partea Teleradio-Moldova de a nu difuza filmulețul până la data de 22 octombrie, orele 16.00, dată pentru care este stabilită ședința Consiliului Coordonator al Audiovizualului, convocată extraordinar pentru discutarea difuzării acestui filmuleț. La această ședință, care de fapt ca și toate celelalte, este publică, au fost invitați și reprezentanții AO „Pentru Familie”.

Atât Eugeniu Rîbca, Efrim Josanu și precum și ceilalți membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului nu cunosc conținutul filmulețului în cauză, fapt pentru care nu s-au pronunțat pe marginea legalității difuzării acestuia. Așa cum a menționat Dl Josanu, este normal ca să nu se cunoască conținutul filmulețului pentru că așa pași necesită prudență. Eu consider că de fapt Consiliul Coordonator al Audiovizualului a dat dovadă de imprudență prin faptul că în ziua în care trebuia să înceapă difuzarea filmelor în cauză nu se cunoștea încă conținutul acestora și Consiliul nu s-a expus pe marginea lor. Respectiv, dacă nu intervenea societatea civilă cerând nedifuzarea acestuia, filmulețul urma să fie difuzat începând cu ziua de azi de televiziunea națională, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În calitate de deputat în cadrul Parlamentului Tinerilor, membră a Comisiei pentru Drepturile Omului și Protecție Specială din cadrul acestuia, și fiind și studentă la facultatea de drept, voi merge la ședința din 22 octombrie să prezint partea juridică a problemei și să reprezint nemulțumirea tinerilor față de imoralitatea care se promovează.

Până la desfășurarea ședinței, vă îndemn pe fiecare din voi să trimite-ți scrisori din nume propriu sau din numele organizației din care faceți parte, scrisori la adresa Consiliului de Coordonator al Audiovizualului, în care să cereți difuzarea filmului „Minoritățile sexuale”. Aici găsiți un model de scrisoare și aici adresa postala a TM.

Vizionați aici filmul „Minoritățile sexuale’ și aici reportajele despre acțiunea de protest organizată în fața TM.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: