Acel chip

La marginea unei păduri,

Şi unui început de sat.

Stă ea, nedumerită,

De zi şi continuitatea sa,

De iarnă şi al ei sfîrşit,

De zăpada ce a aşternut…

Acoperişul, pragul, pămîntul nemărginit.

Şi geamul care de ruşinea iernii,haină şi-a luat,

În nuanţa argintului curat.

Iese fum…

E un semn de existenţă,

A unei persoane mici în aparenţă.

Cu faţa-ngălbenită,

Şanţuri adînci pe-al ei chip,

Mîinie tremurînde,

Glasul ruginit,

De prea puţină încercare;

Părul înălbit de gînduri care mai de care.

Acesta e un vis…

O amintire în memorie ascunsă,

Care te mustră, mustră, şi iar mustră.

Un coşmar în plină zi şi noapte,

Cu aparenţa acelui chip, acelei case.

Stînd la geam, în prag,

Cu braţele deschise,

Vrînd parcă ceva,dar…

Nu mai spuse.

Afară ninge mai departe…

Dragul meu, de vrei să ai o viaţă fericită,

Fără amintiri care te mustră,

Întoarcete din drum la-ta măicuţă.

Nu o lăsa singură,chiar singurică,

De dorul tău să-mbătrînească.

Spune-i un cuvînt de dragoste, de pace.

Nu permite părului să se-nalbească,

De grija ta şi de-ale tale fapte. Gîndeşte-te…

Covali Oxana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: