CEDO asigură statelor posibilitatea apărării moralei publice

Statele membre au dreptul să dispună interzicerea unor manifestări homosexuale!

Cazul Dudgeon contra Marii Britanii vizează unele aspecte ale felului cum trebuie să se raporteze statul la manifestările homosexualilor. Curtea a statuat mai multe principii în hotărârea dată, importante și pentru Republica Moldova, așa cum ne aflăm în prag o nouă tentativă de organizare a paradei LGBT. 

Domnul Dudgeon este homosexual conștient de la vârsta de 14 ani și a încercat în mai multe rânduri să ceară micșorarea vârstei de consimțământ pentru raporturi sexuale, inclusiv a celor dintre homosexuali, sub limita de 21 ani.

La 21 ianuarie 1976, poliția a venit la domiciliul dlui Dugeon să execute un mandat în baza încălcării legislației privind drogurile (1971). În timpul efectuării percheziției o cantitate de canabis a fost găsită, care a condus spre o altă persoană implicată în aceeași infracțiune. Totodată, în timpul percheziției au fost găsite și confiscate niște foi personale, care includeau corespondență și agenda personală a dlui Dudgeon, ce conțineau descrise activități homosexuale. Dlui Dudgeon i s-a cerut să meargă la poliție unde a fost interogat aproximativ 4 ore și jumătate, în baza acelor hârtii despre viața sa sexuală. Investigațiile făcute de poliție au fost transmise Directorului departamentului urmări penale publice cu scopul de a începe proces penal în legătură cu infracțiune de indecență brută între bărbați, care sancționa cu 10 ani de închisoare relațiile sexuale dintre bărbați și alte categorii de relații. (Art. 61, 62 Actul din 1861)

Directorul, consultându-se cu Procurorul General, a decis că nu va fi în interesul public să fie pornit procesul. Astfel, dl Dudgeon a fost informat despre acest fapt în februarie 1977 și i s-au returnat hârtiile personale, cu notații făcute pe ele.

Reclamantul Dudgeon s-a plâns de forța legii din Iralanda de Nord care incriminează fapte ce țin de comportamentul homosexual și că a avut de suferit frică, durere și stres provocate de însăși existența legii în cauză, inclusiv frică, hărțuire și șantaj. De asemenea a invocat încălcare articolului 8 ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, pentru că în timpul percheziției i s-au confiscat acele foi care nu i s-au întors timp de mai mult de un an și pentru faptul că a fost interogat de poliție despre activitatea sa sexuală.

 Articolul 8 al CEDO prevede următoarele:

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private  şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admisă ingerenţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege  şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a  ţării, apărarea ordinii  şi revenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

În Hotărâre Curtea a subliniat faptul că în aspecte ale climatului moral în materia sexualității, autoritățile naționale pot avea legitimitatea de a își exercita libertatea de acțiune în sensul limitării manifestării lor. În același caz, Curtea mai arată că este legitim ca unul din scopurile legislației să fie acela de a oferi protecție pentru membrii vulnerabili ai societății  așa cum sunt tinerii, cu privire la consecințele practicilor homosexuale.

Astfel, protecția drepturilor și libertăților celorlalți, exercitată în sensul protejării intereselor cu privire la morala publică și bunăstarea persoanelor ori anumitor clase de indivizi care necesită o protecție specială sub motive ca: lipsa de maturitate sau de experiență, dizabilități mintale sau stări de dependență, oferă legitimitate statelor naționale de a oferi legi care reglementează și conferă un cadru restrictiv pentru desfășurarea anumitor activități ce aduc atingere moralei publice.

Această afirmație a Curții ajută foarte mult autoritățile naționale să interpreteze și să protejeze categoria de moralitate publică, care este una foarte importantă și prevăzută atât de legea națională, cât și de alte tratate internaționale, așa ca:

 Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice(1976, ratificat de Republica Moldova la 26.04.1993), art.21

 “Dreptul la întrunire pașnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricțiilor conforme cu legea și necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, al securității publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile și libertățile altora.”

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale(1950, intrat în vigoare pentru RM din 01.02.1998), art.11

“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere[…]

 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratic, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertățior altora.[…]”

Legea privind întrunirile, la secțiunea “Întrunirile interzise”, art.8

“sunt interzise întrunirile prin care se urmărește […] încălcarea moralității publice, a drepturilor și libertățior altor persoane.”

Faptul că anumite măsuri similare nu sunt considerate necesare în alte state membre ale Consiliului Europei nu înseamnă că acestea nu pot fi necesare în statul în cauză, întrucât cerințele morale și sociale sunt diferite, iar autoritățile guvernante trebuie să țină cont de ele. Aceste cerințe se pot exprima inclusiv printr-o opoziție puternică, izvorâtă dintr-o convingere împărtășită de un număr mare de membri responsabili ai comunității, opoziție ce poate reflecta o reprezentare a cerințelor de morală și a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale. (par.57 al Hotărârii) Un exemplu pertinent este interzicerea manifestărilor publice a homosexualilor și lesbienelor la Chișinău, în urma opoziției vehemente a cetățenilor indignați.

Chiar şi în cazul în care este vorba de acelaşi stat, aşa cum este situaţia Irlandei de Nord, membră a Marii Britanii (în cazul Dudgeon la care se face referire), atunci cînd întîlnim comunităţi culturale diferite, pot exista şi cerinţe morale şi sociale diferite, de care autorităţile guvernante vor ţine cont.

Par. 56 impune obligativitatea interpretării restrângerilor făcute de stat în contextul societății respective, pentru a determina dacă s-a adus sau nu atingere moralei publice.

De multe ori am întâlnit contraargumentul cum că moralitatea este o noțiune relativă și cine stabilește ce este moral? De vreme ce este o categorie apărată de mai multe legi naționale, precum și de tratate internaționale, nu putem spune că este lipsită de conținut, iar importanța acesteia a fost confirmată și prin această hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este evident din explicațiile Curții că titularul moralității publice este societatea.

Când s-a încercat organizarea manifestațiilor LGBT, populația a intervenit de fiecare dată nemulțumită cerând interzicerea lor, pentru că au fost intimidați prin astfel de acțiuni, fiecare gândindu-se și la copiii lor, care pot fi martori ai paradelor, fie de la ecranele televizorului, fie din stradă.

Când a fost propus în 2008 proiectul dat de lege anti-discriminare au fost înaintate în Parlament 100000 de semnături din partea populației care cereau neaprobarea acestui proiect de lege. Astfel de reacții de nemulțumire din partea societății arată foarte clar că paradele gay și fenomenul homosexualității sunt în afara cadrului moralității publice în Republica Moldova și reprezintă o lovitură adusă acesteia.